vineri, 10 iunie 2016

Adhara part III

Multa vreme nimeni nu a stiut de micuta “pisica”, Adhara. Stiam insa sigur ca asculta pian, in nopti tarzii. Mereu  era fascinata de ceea ce traia. Era captiva in lumea ei, cand cu unii, cand cu altii, cand in puhoiul de oameni adunati sa ceara ceva.  Era unde nu te asteptai sa apara.   Treceau lunile, anotimpuri tarzii si se trezea nebuna ca nu mai suporta dulcegariile lui Matei, aroganta lui Stefan, Florin ii facea doar belele,o enerva curtoazia lui Mihai si tot asa din motive puerile sau inexistente a ramas depasita chiar si de situatia cu Vlad, a renuntat la Cristian  si Liviu nici macar nu a captat - o.
Ba prea mic, ba prea scund, ba era mamos, ba cu prea multa autoritate, sau doar plictisitor, unul era rau, altul prea tandru, a dat si peste frumosi, peste inteligenti dar fixisti, si lista ar putea continua ….
Povestile tineau 3 – 4 zile si toate aveau aceleasi etape.  Acestia erau din categoria I. Totul era bine structurat, bine pus la punct, gandit pana la ultimul detaliu.  Mereu sarea peste etapa “mister” -  Adhara tinea neaparat sa fie clara de la inceput. Ura sa piarda timpul , de aceea tentant i se parea momentul  acela in care “el”-ul ar fi vrut sa renunte, dar ceva isi spunea “mai stau”. Nu suporta sa vada regretele lor, dar cumva doar le demonstra ceea ce stia cu cateva zile inainte...
Nu era ea agitata, doar se plictisea repede. Iubea fiecare farama din persoanele cu care petrecea timp. Desi poate era un gram de buna dispozitie, ea o traia din plin.
L-a cunoscut pe acel “el” cu bratara de piele, cu care se plimba ore in sir, desi o plictisea peisajul. Ii batea inima tare cand se uita in ochii lui caprui, si i se facea pielea de gaina atunci cand se atingeau din greseala.   Se astepta sa fie mereu  “el” –ul acea persoana prezenta  cineva-ul  langa care va ajunge sa se intreaca in batranete.
 Esec peste esec si experiente de neuitat au calit-o pe Adhara, si au facut-o sa ajunga acea persoana care isi dorea sa devina. Imi placea asta la ea. Desi dupa fiecare “pa” spus plangea doua – trei ore, se ridica brusc si in alte cateva zile venea alt “el” cu sau fara bratara de piele, dar sigur cu un umor aparte care o mai tineau captata de lucruri pe care inca nu le facuse.
(Se supara cand incercam sa ii dau sfaturi, de aceea acum doar va spun, ca desi nu eram de accord cu stilul ei de viata, o invidiam ingrozitor de tare.)
A venit “el”- ul cu ochi mici , dar suflet mare, cu mana darnica si deschis spre lume. Degeaba era deschis spre lume , daca lumea ei era inchisa.  Ce-i drept farmecul nu s-a risipit decat urmand regula de aur -  dupa 3 – 4 zile – deci se incadrase in aceeasi categorie.
Apo era printul acela frumos,  plin de initiativa si daruire, care a trecut de limita cu cateva zile, ceea ce nu il incadra in nici o categorie, asa ca simplu – Adhara l-a uitat.
Cei din a doua categorie erau cei care o suportau maxim doua  luni de zile, aproximativ 60 de zile, evident nu zilnic. Oameni puri sau prefacuti, oameni care transmiteau ceva, fie iubire,  admiratie, invidie sau aveau doar setea de razbunare prea dezvoltata, erau oameni de la care Adhara invata ceva. Absorbea sentimente si isi insusea trairi din care invata cate ceva, sau nu. 
Iubea oamenii buni, rai, lacomi sau egoisti, darnici, seci sau imaturi. Iubea oamenii. Iubea cate putin din fiecare, iar dupa ce asimila in propria-si structura ceea ce ii lipsea, ii lasa sa plece. Nu era neputincioasa fara ei, era vesela doar cu. Nu cunostea cuvantul “monotonie” si nici nu vroia sa o perceapa. Avea varsta de 24 de ani si era implinita din toate punctele de vedere.
Adora soarele, verdele, cafeaua si ura noptile. Ii era frica de intunericul ei si de monstrii pe care ii nastea din cauza fricii.  Oamenii doar veneau si cum veneau , asa plecau. Adhara era explozia de iubire si de veselie, pana ce soarele apunea. Ea, din cate mi-a povestit, niciodata nu a apartinut nimaniu. Era singura -  si desi incerca sa se certe cu cei care o lasase asa, nu avea cu cine – cu adevarat nicio data nu a apartinut nimanui – nici copilariei, nici lor, nici “lui” – doar gol, pustiu si fum de la lumanarea proaspat stinsa.


O iubeam -  o iubeam ca pe o sora, ca pe o prietena, o iubita – si uram tot ce facea, dar o admiram nespus. Imi lipseste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu