Perplex
Cred
ca nici nu cred...
... si totusi
pagina asta debuteaza cu ”Doamne, de ce
ma doare ? ”
Divinitatea ma impinge sa ma supraalimentez cu
ciocolata si cafea. ”Asa vei uita !” imi urla in timpane... Cred ca asta e momentul in care sentimentele calca prea pronuntat pe
ratiune... si o nenorocesc. Orgoliul
fuge mancand pamantul, iar depresia ma saruta gentil si mult prea senzual pe
gat... lasandu-mi pielea de gaina...
Tresar
din cand in cand, sperand sa se termine...
Lumanarea
albastra sta sa se stinga pe noptiera plictisita. Si mi-a promis ca imi va fi
fidela. Halal promisiune. Nu mai poti avea incredere nici in lumanari azi!
Mint!
Bucati
de hartie colorata atarna pe dulapul vechi de
un secol, si plang toate, si gem
de fiecare data se deschide usa batrana a mobilei.
Totul
se schimba! Totul se deformeaza!
Timp de catifea,
ocroteste-ne! Iubeste-ne ! Lasa-ne sa ne
amintim si sa retraim ceea ce ne-a placut! Apoi du-ne in viitor!
Cred
ca nici nu cred...
Ajuta-ma sa ma dezmeticesc... Ajuta-ma sa ajut!
