De cateva saptamani ma
gandesc intens la intrebarea care mi-a fost pusa cam de tot atata
timp:
"Care a fost cel
mai prezent sentiment din viata ta?"
Ma
gandeam la iubire.
A
fost primul lucru la care m-am gandit - dupa care am inceput sa rumeg
intrebarea, stalcind cuvintele,interpretand totul, am incercat
fiecare diateza,am inlocuit sensul, voiam sa vad ce se potriveste,
unde se potriveste, cum ar fi mai bine, sa imi cada mai bine
raspunsul. A ramas acelasi.
Dupa
putin timp am inceput sa pun si eu intrebarea asta prietenilor,
colegelor, fratilor, cu oricine apucam sa schimb doua vorbe, nu
ezitam sa aflu raspunsul pe care eu nu l-am gandit foarte mult.
"Dorul,in
permanenta imi era dor, acum ca stau sa ma gandesc si la ora asta
mi-e dor. Mie dor de tata, de a fi altundeva, mi-e dor de ce am
avut!" mi-a spus cel mai bun prieten.
"Frustrarea,
parca tot timpul eram frustrat, ma frustrau oamenii, ma frustrau
parintii,sefa mea, ma frustrau prietenii prin glumele ce le faceau.
Am fost frustrat mai mereu si am pus la suflet! De aceea ma frustram,
ca luam totul personal" a replicat categoric un prieten bun.
"Mandria!
Vai, mereu am fost mandra de ce faceam. Orice lucru mic , era o
realizare, asa e si acum, bine plus ca sunt si asa cum sunt, adica,
ia uita-te la mine, tu nu ai fi mandra de tine de ai fi in locul
meu?" era convinsa de raspunsul ei si o colega de servici.
Eu
stiu sa iubesc. Eu iubesc sa iubesc. Mie nu mi-e dor, caci si de
mi-e , mi-l potolesc. Nu sunt frustrata, decat pe moment.Cateva
secunde plang si sunt dezamagita si-apoi iese soarele. Am mandrie, o
tona, si nu... nu vand, nu imprumut, nu-mpart. E mandria mea! Dar
pentru mine mandria nu e un sentiment.
Eu
stiu sa iubesc tare. Iubesc tot – de aceea e cel mai prezent
sentiment din viata mea.
Tie
ce sentiment iti domina viata?
