Crima
Prea putin a contat cum incerca sa isi aranjeze
gandurile dupa nuanta, cum statea pe spate privind fiecare pata de pe
tavan - erau mici detalii cu care se
lupta zilnic. Rutina.
A vrut sa scape de deprinderile astea mecanice
si sa se bazeze pe instincte – instincte primare. S-a facut femeie in momentul
in care si-a aplicat cea mai inchisa nuanta de ruj pe buze si s-a suit pe
tocuri. Da-o-n colo pe fetita naiva care inca respecta basmele.A fost fraierita
de cateva ori. Pana in acele minute erau
totul ca la carte, un fel de oferta – cerere, un fel de “Zambeste, lumea te
vrea vesela.” Halal social! Dar indifferent de ce se intampla in timpul zilei,
noaptea le ruina. Mereu aceasi poveste, mereu aceleasi ganduri, impresii si
sentimente false asimilate din nimicul care o inconjura tot timpul.
O “mana” imensa o scoase din real intr-o noapte
de mai, ca in povestile de dragoste din cantecele enervante, doar ca asta era
un hit expirat care sacaia fiecare om in parte, si masa de social in acelasi
timp.
A fugit pana pe strada aceea aglomerata de
autobuze si miros de gaze arse. Imposibil sa locuiesti intr-o metropola si sa
nu iti placa aroma aceea asfixiatoare, mai ales cand te domina adrenalina. A
sunat un numar scurt de taxi – si a asteptat 3 – 4 minute, dupa care a ajuns
pe acea strada cu un scop – unul bine
definit. Si-a scos “arma” din geanta si a zambit, gandind atat de departe de
realitate...
Urca vigilenta scarile putrede de la casa
pabtrana si la fiecare usor progres
inima ii mai adauga o bataie in piept. Se confrunta doar cu acea frica de
necunoscut. Nu a durat mult necunoscutul, 12 - 16 scari.
El zambea
– subtil, dar zambea!
S-au privit pret de cateva secunde unul in
ochii ceiluilalt, adanc si plini de dorinte. Nu au scos un sunet, lasand
cuvintele sa se aseze intre ei, dar degeaba, linistea urla. Totul a durat o fractiune de clipire si au
ajuns sa respire greu amandoi. Se sincronizau perfect, atat respiratia,
clipitul, mainile, privirea, bataile inimii.
Imagineaza-ti un perpetuum mobile care merge, daca din inertie nu
pricepi, dar functioneaza cu atata usurinta si nu pricepi cum…asa erau si
acesti nebuni. Tortura!
O eliberase usor – usor
de haine, de accesorii, de inhibitii si doleante. O lasa pura si simpla, cat sa
o poata soarbe din priviri. Fiecare parte era studiata in intregime , o umplea
cu fericire, dor, agonie, dorinta sau refugiu, nu stiau unde se clasau mai
bine. Cauta sa se integreze in
peisajul care ii era oferit de acea bucata roz de dantela
care ii acoperea bazinul. Se puse in genunchi in fata ei, si se uita loial. Ea
n-avea de gand decat sa ii confirme reciprocitatea momentului printr-un sarut
usor .
-
O
Doamne! suspina inchizand ochii
Se pierdeau sunetele prin incapere, dar el
n-avea ochi decat pentru moment.
Brusc s-au
stramtat peretii si totul s-a micsorat. Aerul se imputina, iar lumina nu-si
putea uza nici obscuritatea. Atunci au avut un moment de panica – si-au devenit
niste fiare. Totul s-a impartit, s-a rupt intregul, s-a oprit masinaria care
functiona din nu stiu ce motive, s-au deschis ochii, s-au muscat buze, s-au
incordat muschii si totul s-a transformat intr-o lupta.
Doar acel asternut poate spune cate a vazut,
cate a simtit, cat sange a baut. Rupeau carnea unul de pe celalalt, in mod
haotic si evident, curgea sangele si lacrimile de placere.
Iar daca
asta e fericirea, imi doresc si eu sa fiu devorata, sa ma termin usor – usor
pentru totdeauna, nemairamanand nimic din mine, doar ca sa pot sa
simt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu