Caraphernelia

Inainte sa stii sa zbori trebuie sa inveti sa crezi, iar inainte sa crezi, trebuie sa lasi la o parte toate dubiile si intrebarile sacaitoare “De ce?” si “Cum?”. Inchizi ochii, te rogi pentru speranta, palpezi pamantul si iti dai drumul. Abia cand simti ca poti zbura sa iti deschizi ochii.

Eu am invatat sa zbor fara instructor .Furase iubitul meu meserie de la un profesionist, iar eu m-am crezut in el. Nu spun ca nu am dat de pamant de sute de ori, as minti. M-am lovit de nenumarate ori, si inca rau… am dovada unor cicatrici adanci in suflet, care au fost ulterior ascunse sub plasturi de diferite forme, dimensiuni si texturi. Nu le-am tratat. Zburam , cadeam, zburam din nou, cadeam, ma ridicam, zburam… Dar cu mana pe inima marturisesc ca a fost o perioada incomparabila in viata mea si am ajuns sa iubesc tot ce ma inconjura. Nu le iubeam pentru ca atunci le-as fi descoperit, ci pentru ca le-am vazut o alta fata datorita aripilor ce le-am capatat.

Durere mare insa cand iti pierzi puterile…. Clachezi ! Te redresezi, dar mai greu.

Eu am zburat o vreme buna, si-a devenit rutina… uitam sa ma mai bucur de asa zisul “tot”, pana intr-o dimineata cand aripile mele disparusera. Ramasem cu puf si pene peste tot -  dar asta nu ma incalzea. De atunci caut fiecare bucata de pana, fiecare bucatica de puf pierdut, si adun, adun, adun,  caci poate nu azi sau maine, insa poate intr-o zi, peste o bucata de vreme, cand ma voi opri din plans, si am sa imi trag sufletul, voi ajunge sa gasesc ceea ce imi lipseste si am sa ma inalt iar!