Instinct de felina

In viata cealalta am fost o pisica. Neagra, pufoasa, plina de sine si egoism si vanietate, ma plimbam pe unde vedeam drumul. Fara restrictii, fara miza, viata o petreceam lin, ca o apa curgatoare, nederanjata de nimeni si nimic.

         Singura creatura a Domnului, am fost, care nu putea fi facuta sclava biciulu. Eram cea care putea lupta oricat, oricand si mereu castiga. Nu tin minte prea multe detalii de acolo unde locuiam, stiu ca era mereu un miros intens de vanilie in incaperile prin care patrulam. Ma stiu ca era si o apa intinsa, de acolo venea aerul sarat – si poate din cauza asta visam mereu sa ajung un peste, in urmatoarea viata. Evident n-am reusit. Poate ca stelele cazatoare n-au nici o putere…

         Tin minte ca eram neagra si plina de curiozitate – si aici nu vorbesc de curiozitatea acea native a felinelor, ci de personalitatea puternica a unei pisici tinute in captivitate.

         Erau vremuri frumoase, dupa care au disparut. Cum? Buna intrebare. Tin sa cred ca mitul cu cele 9 vieti a functionat si prin zona mea, insa nu intreba niciodata o pisica cum a murit,

         Astepta,… mi-e greu sa descriu, cert e ca era o coloana lunga unde toate creaturale lumii asteptau un verdict de la marele El. Asteptam o noua sansa, o noua viata. Bine, la mine era si putin ironic, doar traisem deja 9 vieti intr-unul, ce mai “sansa”, zau…”Peşte!” Vroiam sa ajung un peşte. Peşte!Peşte! Peşte!!!!

         N-aveam emotii, era doar autostimularea de sine. Stiam ca ajung unde vreau – eram inca o pisca.

Dar a fost prima data in viata mea cand am dat gres, si mi s-a dat sa fiu om. O femeie. Auzisem multe despre ele… ca sunt sclave, regine, bune sau rele… mi-era teama putin, caci ma intalnisem cu notiuni noi.
(…)

         Si-am ajuns femeie.  Una plina de apucaturi si ifose. Si imi traiam viata linistita in cel mai nelinistit mod posibil. Incepusem sa uit viata anterioara, pentru ca noi –oamenii nu credeam in asa ceva. Trist.

         Fara prea multe detalii m-asezasem la bar, intr-un local prietenos, un flower – power al orasului unde locuiam , langa un “el”. N-apucam sa-i analizez decat corpul atletic si alunita de pe nas si-mi formulam in gand mii de saluturi, pentru ca el cerea compania mea. Insa inainte sa ii spun “Buna”, chiar si inainte sa imi trag aer in piept , se uitase la mine, trist -  dar intr-adevar frumos si m-a intrebat retoric :

-      Si tu ai fost candva pisica?

Fara prea multe ezitari, mi-am scos ghiarele prea odihnite si l-am incoltit. Zambeam prea sigura …

-      N-ai sanse…

Au fost ultimele lui cuvinte inainte sa incepem  o noua viata.

Ma intreb acum oare ce sanse sunt sa iti gasesti jumatatea sortita dintr-o alta viata si sa ramai cu el in urmatoarele?

Exista.