De mica imi spunea mama ca am o personalitate puternica. Imi spunea asta
de pe vremea cand eu inca nici nu stiam ce inseamna “personalitate”. Suna mai
degraba a …boala decat a caracter. Suna bine. Doar adjectivul acela “puternic”
dadea soliditate naturii mele.
Ei bine, aveam voie sa fac cam tot ce-mi trecea prin cap.La fiecare asa
zisa “prostioara” urma necontenit sintagma “Asa e ea!”. - Si asta e povestea
care mi-a dat curaj sa ajung la destui ani, cea mai egocentrica persoana din universal
meu mic.
Verde crud – ma definea lumea, pisica sau chiar nebuna. De ce? Simplu,
pentru ca ziceam ce simteam, ce vroiam, ce credeam fara putina remuscare. Aveam
parte de o viata atat de plina si colorata. Pete de culoare ma murdareau zilnic
si in loc sa ma curat, zambeam larg si petele se evaporau. Cum? Habar nu am, se
intampla, atat.
Pana intr-o zi – cand seara m-am trezit ca lumea are asteptari de la
mine. Gresesc. Nu aveau asteptari oamenii, decat una. “Nu mai fi tu!”se auzea in
subconstientul meu dupa fiecare fraza care mi se adresa.
La inceput ma speriasem nitel. Dar mi-am revenit repede – cu o lista. Si
mi-am propus sa ii multumesc pe toti. Sa nu mai mananc prajit, sa spun “Iarta-ma”
dupa 5 secunde dupa ce gresesc, sa nu ma stramb, sa nu spun ca nu imi place,
atunci cand chiar nu imi place, sa zambesc, sa rabd, sa gust inainte, sa nu
dansez cum simt, ci cum se cuvine, sa nu scriu mesaje, sa sun, sa nu ridic din
spranceana, sa merg galant, sa nu beau Cola, sa fiu mai constienta, sa duc, sa
trag, sa fac, sa tac, si multe, multe , multe , multe alte lucruri.
A mers asa cat a mers, am impresia – calculand si intocmirea listei – m-a
tinut cam o jumatate de ora , 30 de minute intregi… si brusc mi-am dat seama ca
eu nu m-am nascut sa fiu cum vor altii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu