La un pas de vis

In momentele acelea amare cand se adanci in perna moale, strangand din buze , crezand ca a pierdut tot, isi dorea sa redefineasca timpul. Stia ca se ranise ranind pe altii. I se umezisera ochii si suspina greu.

Mereu se pregatea sa isi ceara scuze si iertare si indurare de la cei apropiati... Dar ce putea spune , ”Iertati-ma ca exist.” sau ”Scuzati-ma ca asa sunt eu!”... nu stia sa-si materializeze sentimentele in cuvinte, iar daca totusi reusea, cuvintele i se pareau goale, fara sens...

Asa ca incetase.

Nu stia ce se ascunde in spatele gandurilor melancolice si deprimante. Astepta soarele, astepta viata si bucuria. Astepta magia in care credea. Astepta sa vina acel cineva cu care poate sa viseze, acel cineva care are aceleasi vise, aceleasi asteptari, scop si determinare...aceleasi obiective si viziuni...

In momentele acelea amare cand se adanci in perna moale... zana aceea buna, in care nimeni nu a crezut vreodata, presarase de undeva de prea sus praf magic pe ea... adormind-o.

Vis sau realitate? ... nu vroia sa afle. Ii placea ceea ce simte.