Trecuse o vreme
buna de cand nu o stranse in brate... s-a depus praful peste sentimentele lui... peste tot ceea ce simtea el. Din cand in cand mai veneau maini lungi, aspre si
crapate de vantul prea dur, sa ii mangaie durerea, erau buze care incercau necontenit
sa il sece de sentimente. Insa codul
seifului unde isi pastra pasiunea pentru
ea, era chiar la ea, scris pe o veche foaie de hartie galbuie si mototolita,
aruncata undeva in coltul stang al camerei ei dezordonate. Era mereu sub
tricoul lui rosu imbacsit de fum si alcool, ce-l purtase ultimele dati...
A ajuns sa il
doboare tot ce a aceeptat, dar era prea
vanitos ca sa renunte, asa ca inchise ochii, isi musca buzele carnoase, prea
tare si merse inainte. Daca il durea? Enorm.
... si numarase
zilele si inghitea in sec noptile... si isi dorea iadul , atata timp cat era si
ea, isi dorea eternul, cat era prezenta
si ea, isi dorea moartea, si somnul si vecia... atata timp cat o tinea de mana.
... si numara
secundele in gand si mereu ii ieseau mai mult de 60... si nu reusise nicicum sa
adoarma... ii era dor, ii era somn, ii era rau, ii era prea greu, prea mult...
Era gol.
Bucata inalta de
oglinda subtire – se transformasera in cioburi minuscule care de care mai
disperate sa scape de blestem... el insa nu reusea. Nu-l mai surprinse nici zgomotul puternic
cauzat de cazatura, nici impactul asupra sa. A fost ranit de cea mai
indrazneata bucata de sticla in piept. Isi daduse jos bluza intr-un mod nesemnificativ si isi curatase sangele.
In acel moment,
undeva in surdina isi auzi sunand telefonul. Nu se grabea sa raspunda. La ora
aceea in zi nu avea cum sa sune ea.
Tarandu-si
picioarele obosite, se gandise ca e singura sansa sa iasa din banal, din casa.
Ca poate e vreun prieten dornic de alcool, de povesti inutile care sa il faca sa
uite ca exista.
Era ea. Evident
suna-se de dor. Nu o mai suna-se inapoi deoarece gandurile de tristete ii erau
intrerupte de ecranul prea luminat al telefonului. Il suna-se Paul, un vechi prieten. Ii propuse
exact ce isi dorise.
...
Si asa trecusera timpul, mai bine, mai inutil si mai grabit. El realizase
doar durerea, si o ineca in alcool dublu rafinat. Il ardea. Il durea. Pana intr-o zi...
... cand ea se intoarse definitiv la el... dandu-si seama ca... cu mainile ei mici si fine, cu
ochii larg deschisi si mintea lucida ... creease un monstru .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu