Ce ciudat de dura e viata.
E dupa ea totul.
Cateodata iti serveste bucati dulci de
tort de ciocolata sa iti faca pofta, dupa care te impinge in fata
unei masini. Ce e si mai nemultumitor e ca nu ii poti reprosa, ca isi
intoarce spatele draga de ea si te ignora.
O mai admir, si stii de ce? Se joaca
cu mintea mea, intr-un fel aparte. Inca imi da siguranta si
incredere, se aliaza cu mine, devenim parteneri. Ah, Viata! Brusc ma
trezesc intr-o balta de lacrimi si ea...ea -i praf, vant.
Oarecum iubesc cum se joaca ea asa...
agata sperante peste tot, ca o furtuna pleaca si vine cand ii convine, ma surprinde.
Ieri m-a speriat. M-a surprins.
Ieri am vrut sa nu ii mai vorbesc o
perioada...inca ma gandesc, oare merita sa o mai strang in brate,
merita sa o mai sarut pe frunte? Mi-e frica si sa imi fie frica de
ea. De-ar fi rebela... dar e dura, desi stie ca undeva sper sa nu o
mai las de la pieptul meu.
Traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu