Cerc anulat

                                                                                                             
                                                                                                                     Cerc. Limita.

 

           Intregul plânge dupa mine, bucățile îmi cer sa ţip. Trebuie să execut. Aș da orice pe un vis în surdină, doar să nu mai ajung în eternul gri.

          Iubeam cum dormim, cum simtim, cum caști cu o relaxare nedescrisa, si acum constat ca tot ce faci e din puterea zilelor ce iti sunt scrise, din povara orelor ce ți-am rămas.

          As vrea sa plâng dar sunt secată, să pot să dorm, dar nu mai am vise, sa tac, dar trebuie să ţip , să urlu, vreau să zâmbesc, dar mi-e rușine, să pot să îmi asum ce vreau să fie. Vreau să vreau, dar n-am putere, și-aș mai vrea un cuvânt și un suspin, o atingere vie, un oftat că ai mai trage de timp. - să fie trezitul plăcut, si somnul adânc, să fie plat si stabil drumul, să mor de monotonie, și vreau sinceritatea sa aibă gustul dimineților grăbite, iar haosul să se încheie în vin.

         

Scriu , iar scriu, apoi mă opresc brusc și scriu din nou, scriu, scriu, și realizez că doar așa rămân cu totul in acel cerc etern al lui Moebius, pe aceeasi suprafață, cu aceleași margini.