duminică, 25 septembrie 2016

Farmec apus

De mai bine de un an locuiesc intr-un cartier suprapopulat, intr-un apartament, cred eu facut pentru mine. Ideea nu asta e, ci aglomeratia de nedescris, si oamenii care misuna aproape in fiecare ora a zilei printre blocurile triste. La fel sunt si ei, gri. Toti vor sa ajunga cat mai repede la destinatie. Unul nu mai savureaza calatoria, ca pana la urma ce ai avea de savurat? Mirosul ascutit al tobei de esapament sau mai degraba zgmotul avioanelor care decoleaza? Fuge lumea de lume si uita sa salute, sa ureze, dar nu ezita sa injure cand nu te misti din fata lor.
Am momente cand merg pe strada cu castile in urechi si ascult muzica, fredonand-o cu voce tare. Se mai stramba lumea, insa imi place, si eu ma stramb. Pare uman.
Azi, venind acasa din oras, am realizat ca mi s-a descarcat telefonul, asa ca am luat castile, le-am indesat bine in geanta coborand vesela scarile care duc din statia de autobus la scara blocului meu. Am avut parte de o lectie. Nu am s-o uit vreodata. Imi cautam cheia si tagul de la interfon.
O batranica, undeva la 75-80 de ani, incerca din rasputeri sa tarasca dupa ea o sacosa veche, candva verde, azi doar pe roti,cu manerul ruginit, in timp ce domnul cu varsta apropiata ii dadea explicatii :
           - Te rog ai grija, ca acolo am pus si ouale, chiar deasupra, ca nu m-am gandit!
           - Tu uita-te sub picioare, ai grija de tine, oua mai sunt! Vezi sa nu cazi, tine-te de balustrada.
Batranul se tinea cu ambele maini de balustrada, in timp ce sotioara sa spargea linistita ouale.
Eu am incetinit, m-am aplecat usor si m-am prefacut ca imi leg sireturile de la bocanci.
- Nu pot, nu pot! Striga batranul.
- Stai asa! a trantit sacosa femeia si a fugit sa isi ia sotul de cot.
In acel momet m-am ridicat si am fugit si eu sa ii ajut pe cei doi. Am coborat toti trei linistiti, in timp ce zeci de persoane misunau pe langa noi. Mi-au multumit frumos cei doi, iar eu am ramas in spatele lor, mult prea interesata de replicile lor.
- Trebuia sa mergem pe dincolo, poate era mai lung drumul, dar nu erau scari. Eh! Oricum nu ne grabim nicaieri, de mancat am mancat, hainele sunt intinse. bolborosea femeia ca si cand nu ar fi vorbit cu el.
- Bine...data viitoare mergem pe dincolo, stiu ca trebuia, acuma ce pot sa fac, oricum e prea tarziu.
- Niciodata nu ma asculti! Nicio data! femeia nu se lasa....
- Asa sunt, dupa 60 de ani tot nu te lasi? deja se cicaleau.
- S-au spart ouale. afirma sec batran.
-Hai incoace! si-o stranse cu toata puterea in brate.
Am tresarit si am zambit larg.
Am luat-o inainte stiind de happy- end , cand batranica plina de sine, de dragoste si de putere a exclamat:
- Si pe aici a fost bine, nu stiu ce te vei face tu fara mine!
- Sau tu fara mine! radea mosul.
Am gandit si am regandit tot ce am vazut si am auzit, cam 2-3 ore intregi - ce simpla e viata, ce simplu e prezentul si ce frumos. Cred ca aveau cei doi istorie in spate, sunt convinsa ca macar o data s-au si injurat. Poate au plans mai mult decat au ras, sa poate nu. Poate au petrecut si ei saptamani intregi urland sau bând, si poate si ei au fost mahmuri, sunt convinsa ca si ei au trecut prin greutati, pareau fericiti, desi cred ca macar unul a fost dat afara o data de la lucru, si a ascuns asta, poate sunt doi perversi, sau poate doar au fost, poate chiar s-au si batut.
Si ce? Viata nu e despre cum a fost, e despre ce simti, e despre cum e acum!

2 comentarii: