... nu-s ultimele cuvinte...
M-am
dezintegrat, exact asa cum ti-ai dorit. Am descusut peticele care ma tineau
impreuna si ti le-am asezat pe jos. Stiam ca atunci cand le vei zari, vei zambi. Posesivitatea e aceea verde, cea mai mare dintre
toate, sta langa mana mea stanga, care ingheata cu fiecare secunda care trece.
Totul s-a destramat, pana si orgoliul a ajuns sa fie aruncat in colt de
camera... si pasiunea si iubirea, indeferenta si ratiunea, miile bucati din
mine sunt risipite pe jos. M-am destramat, asa cum ti-ai propus.
...si
de azi nu voi mai fi nici posesiva, nici egoista, nici cum nu voi mai fii. Nici
rece sau calda, nici blanda si nici umana. Nu voi mai fi, decat cum iti vei
dori tu.
Apleaca-te
usor si ridica peticele destramate, ia doar partile utile si spune lumii ca
m-am risipit, si ca tu ai fost cel care m-a reconstruit. Spune lumii ca sunt
alta, ca nu am bun si rau in mine, nu sunt calda sau rece, exist doar prin
culoare... Prin nuante si prin bucati.
Iar
tu... tu traieste, simte si accepta, asculta, apreciaza, iubeste... si nu lasa
lumea sa te sfasie, nu le arata punctul tau slab. Ascunde-ti slabiciunile si
fii doar o culoare. Fii albastru ca cerul nesfarsit, fii galben ca raza
infinita a soarelui, fii verde ca natura de vie, fii roz si iubeste lumea sau
fii mov, indiferentule. Fii . Exista.
Nu
ne mai tine nici timpul, nici ratiunea, nici orgoliul impreuna. Nu ne mai tine
nimic , suntem doar noi, bucati din mine si tine.
N-am sa mai gandesc ca pana acum. Am sa zambesc si ma voi bucura mai mult. Voi aprecia glasul tau mai mult, voi fi mai fericita si am sa iubesc lucrurile marunte. Dar te rog, inainte de asta, reconstruieste-ma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu