…
Mi-am
adus aminte iar de ea, fata nebuna cu parul de aur. Pisica alintata, paranoica,
dar dulce. Mi-am adus aminte de o vara….
O
vara destul de ploioasa, mai exact in
2015, cand credea ca totul s-a linistit - totul in afara de ea - cand avea
impresia ca si-a achitat toate datoriile karmei, stand la o terasa cu noi,
fetele, a inceput sa povesteasca despre
ce viata perfecta va avea ea, desi nu va iubi. Povestea ceva despre respect, despre sprijin, despre
reciprocitate, despre cum va gati in bucataria ei ideala cu faianta gri si cum va spala pe jos
de fiecare data cand va face dus, dar categoric fara iubire. Povestea despre atat de multe lucruri frumoase,
incat eu, si sunt convinsa ca si celelelalte fete le credeam. Mai ridicam din
cand in cand din spranceana, dar, se uita uimita la mine si arunca sageti:
-N-am
sa ajung sa il barfesc, cum faceti voi, ipocritelor! si radea, isterica.
-
Pffff. iar ma abtineam.
-Vom
fi fericiti. Ma va consulta cand se va imbraca dimineata, inainte sa plece la
birou si vor fi momente cand chiar eu ii voi pregati hainele, si voi fi tare
mandra de asta. Vom gati impreuna, vom fi parteneri. Eu voi pune sarea, el
piperul. Voi schimba canalele obsesiv la televizor, in timp ce el isi va calca
toate camasile in diminetile tarzii. Vom fi fericiti. Va lipsi pasiunea, dar
pasiunea oricum dispare, trecem de o etapa grea, si incepem cu dreptul . Abia
astept sa il cunosc, ne vom intelege perfect! Dragostea e pentru saraci!
Ma
durea naivitatea ei si ma durea nu pentru ca nu era experimentata, a cunoscut mai
multe decat noi toate impreuna, ma durea ca verbaliza tot. Ucidea tot ce ii
statea in cale si inlatura orice fel de dubiu cum ca ea ar avea sentimente.
Insa de multe ori imi puneam intrebarea “de unde atata putere?” sau “de ce atat
de multa repulsie fata de dragoste?” Eu stiam ca ii e frica de iubire, de
sentimente puternice, de ura, si de accea refugiul asta idiot fata de orice,
oricand. Mi-era draga dar nu puteam sa
ii spun orice , ea avea bula aceea protectoare care nici nu o lasa sa auda ce
vorbesc.
…
Dupa
cateva luni Adhara mea, nebuna mea Adhara, si –a propus sa vada un film la
cinematograf, m-a invitat, dar fiind un film horror, am refuzat-o subtil.
Evident s-a suparat, si s-a suparat tare. Eram insa imuna. Se bosumfla din
orice, atatea nazuri rar aduni intr-o singura persoana , dar cand avea nevoie
de ceva, chiar si un sfat pe care nu il auzea oricum, ii trecea, sau poate asta
era pretextul ei de a ne impaca pe toate. . . Ma tot gandeam cum sa o refuz, dar
oricum le interpreta cum ii convenea mai
tare, deci i-am spus ca am alte planuri pentru dupa masa ce urma.
Evident,
urmatoarea zi am vazut check – in- ul pe contul ei. Era singura, cica. A corupt
pe cineva, eram convinsa – si am stiut cat va tine totul intre ei - maxim o
saptamana. Asa a si fost, desi parea foarte imprevizibila, eu eram una din
persoanele care a ajuns sa o cunoasca macar putin.
Adhara
mea, o saptamana era in dubii, cu aere de superioritate , simtindu-se deasupra
tuturor, controland bine situatia, apoi ii trecea brusc. De data asta in loc de
a-i trece, dupa 7 zile a intrat in tunel, fara sa mai prinda semnal. Era un
tunel lung.
Si
uite acesta este momentul in care prietena mea a intrat in starea de negare, a devenit
paranoica si se opunea oricarui sentiment pe care il absorbea usor si total
diferit de pana atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu