duminică, 13 octombrie 2013

Ispita

Luni -  14 octombrie – 10.14
             El plecase grabit sa prinda autobuzul – ca in majoritatea diminetilor .  Era mereu intr-o fuga disperata, mereu contra timp, era intr-o permanenta lupta cu orele. Isi tranti geaca greoaie pe umar si cobori disperat scarile. Alunecase si cazuse in fund, bolborosi ceva iute si se ridica nervos. Brusc se opri, astepta o fractiune de secunda si porni din nou.
            Ea -  inca in pat, pe partea incalzita de el, adulmeca  parfumul de vanilie care ramase in urma lui. Motaia putin si se intoarse pe cealalta parte. Erau ingrozitoare diminetile fara cafeaua bauta alaturi de el pe terasa.
                        Inca il visase -  fragmente amintindu-si mai tarziu doar – cand brutal se trantise usa de la bucatarie si pasi grei se apropiau spre usa camerei. Ea tresari, se ridica in fund , insa nu apucase sa respire  sau sa caste ochii, ca intra el.Acru si revoltat se apleca deasupra ei si o saruta :
-         Am plecat fara sa te sarut! zise pe un ton revoltat.
Ea zambi. Era prea adormita sa lege doua cuvinte… O stranse tare in brate si fugi spre autobuzul deja pierdut. Pe ea o asteptase o zi plina de plictiseala. Se trezi in mijlocul zilei cu chef de somn. Se gandi la el. Oare ce face, oare la ce se gandeste, oare de ce se gandeste la ceea ce se gandeste… Astepta seara mult. Bause cafea dupa cafea, mancase, fumase, dormise din nou si era abia ora 14.
Era aniversarea lor.
            Dupa lungi chemari si asteptari se facuse seara. Era frig si ploua usor. Se certasera in ziua aceea , din prostii, ca de fiecare data. Totul era o prostie cand nu erau unul langa celalalt, si nici unul nu era vinovat personal si totusi fiecare se scalda in vinovatia celuilalt. Nici unul nu mai tinea minte care a facut prostia mai mare, care a declansat lupta, si nici unul nu era vinovat pentru nimic.
            Stia si ea si el faptul ca nu exista vina propriu zisa, nu exista motiv si nici rezolvare. Existau doar ei seara … Era aniversarea lor.
            Ea luptase mereu prea dur cu ultima jumatate de ora, pana venea el. Si mereu afurisitul timp castiga. Sarbatorindu-si esecul etern se miscora in vana plina da apa fierbinte si spuma densa.
-         Macar si-aici miroase a vanilie!
Inchise ochi si se lasa purtata pe valurile gandurilor sale. Sorbi  scurt din vinul demidulce si inghiti in sec soptindu-si cu vocea ragusita "Azi vom sarbatori… ma va surprinde…”.Se asigura ca-l cunoaste.

Usa baii se crapa, dar din cauza aburilor se vedea doar o silueta de om. Cu ochii prea bulbucati si gura intredeschisa, ea amuti. Dupa cateva secunde lungi, cu aceasi voce ragusita, isi domolea sinele “Vezi, te-a surprins!”...
Luni - 14 octombrie - 22.14